Mesterul Manole:


Pe Arges in jos, pe un mal frumos,
Negru-Voda trece cu tovarasi zece:
Noua mesteri mari, calfe si zidari
Si Manoli - zece, care-i si intrece.

Merg cu toti pe cale, sa aleaga-n vale
Loc de mănastire si de pomenire.
Iata, cum mergea ca-n drum ajungea
Pe-un biet ciobanas din fluier doinas.

Si cum il vedea, domnul ii zicea:
- Mandre ciobanas din fluier doinas,
Pe Arges in sus cu turma te-ai dus,
Pe Arges in jos cu turma ai fost.

Nu cumv-ai vazut, pe unde-ai trecut,
Un zid parasit si neispravit,
La loc de grindis, la verde-alunis?

- Ba, doamne-am vazut, pe unde-am trecut,
Un zid parasit si neispravit,
Canii, cum il vad, la el se rapad
Si latra-a pustiu si urla-a mortiu.

Cat il auzea, Domnu-nveselea,
Si curand pleca, spre zid apuca,

Cu noua zidari, noua mesteri mari
Si Manole - zece, care-i si intrece.

- Iata zidul meu! Aici aleg eu
Loc de mănastire si de pomenire.
Deci voi, mesteri mari, calfe si zidari,
Curand va siliti lucrul de-l porniti.

 
Ca sa-mi radicati, aici sa-mi durati
Manastire-nalta cum n-a mai fost alta,
Ca v-oi da averi, v-oi face boieri,
Iar de nu, apoi, v-oi zidi pe voi,

V-oi zidi de vii chiar in temelii!

Mesterii grabea, sfarile-ntindea,
Locul masura, santuri largi sapa
Si mereu lucra, zidul ridica.

 
Dar orice lucra, noaptea se surpa!
A doua zi iar, a treia zi iar,
A patra zi iar lucrau in zadar!

Domnul se mira s-apoi ii mustra,
S-apoi se-ncrunta si-i ameninta
Sa-i puie de vii chiar in temelii!

Mesterii cei mari, calfe si zidari
Tremurau lucrand, lucrau tremurand
Zi lunga de vara, ziua pan-in seara;

Iar Manoli sta, nici ca mai lucra,
Ci mi se culca si un vis visa,
Apoi se scula s-astfel cuvanta:

-Noua mesteri mari, calfe si zidari,
Stiti ce am visat de cand m-am culcat?
O soapta de sus aievea mi-a spus
Ca orice-am lucra, noaptea s-a surpa

Pan-om hotari in zid de-a zidi
Cea-ntai sotioara, cea-ntai sorioara
Care s-a ivi mani in zori de zi,
Aducand bucate la sot ori la frate.

Deci daca vroiti ca sa ispraviti
Sfanta monastire pentru pomenire,
Noi sa ne-apucam cu toti sa giuram
Si sa ne legam taina s-o pastram;

S-orice sotioara, orice sorioara
Mani in zori de zi intai s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim, in zid s-o zidim!

Iata-n zori de zi, Manole se trezi,
S-apoi se sui pe gard de nuiele,
Si mai sus, pe schele,

Şi-n camp se uita, drumul cerceta.

Cand, vai! ce zarea? cine ca venea?
Sotioara lui, floarea campului!
Ea s-apropia si ii aducea
Pranz de mancatura, vin de bautura.

Cat el o zarea, inima-i sarea,

 in genunchi cadea şi plangand zicea:

 - Da, Doamne, pe lume o ploaie cu spume,

Sa faca paraie, sa curga siroaie.

 
Apele sa creasca, mandra sa-mi opreasca,
S-o opreasca-n vale, s-o-ntoarca din cale!
Domnul se-ndura, ruga-i asculta,
Norii aduna, ceru-ntuneca.

Si curgea deodata ploaie spumegata
Ce face paraie şi imfla siroaie.
Dar oricat cadea, mandra n-o oprea,
Ci ea tot venea şi s-apropia.

Manea mi-o vedea, inima-i plangea
Si iar se-nchina, şi iar se ruga:
- Sufla, Doamne,-un vant, sufla-l pe pamant,
Brazii sa-i despoaie, paltini sa indoaie,

Muntii sa rastoarne, mandra sa-mi intoarne,
Sa mi-o-ntoarne-n cale, s-o duca devale!
Domnul se-ndura, ruga-i asculta
Si sufla un vant, un vant pre pamant.

Paltini ca-ndoia, brazi ca despoia,
Muntii rasturna, Iara pe Ana nici c-o inturna!
Ea mereu venea, pe drum sovaia
Si s-apropia si, amar de ea, iata c-agiungea!

Mesterii cei mari, calfe si zidari
Mult inveslea daca o vedea,
Iar Manea turba, mandra-si saruta,
În brate-o lua, pe schele-o urca.

Pe zid o punea şi, glumind, zicea:
-Stai, mandruta mea, nu te speria,
Ca vrem sa glumim şi sa te zidim!

Ana se-ncredea şi vesel radea.

Iar Manea ofta şi se apuca
Zidul de zidit, visul de-mplinit.

Zidul se suia şi o cuprindea
Pan- la gleznisoare, pîn-la pulpisoare.
Iar ea, vai de ea,

Nici ca mai radea, ci mereu zicea:

- Manoli, Manoli, Mestere Manoli!

Agiunga-ti de saga, ca nu-i buna, draga.
Manoli, Manoli, Mestere Manoli!
Zidul rau ma strange, trupusoru-mi frange!

Iar Manea tacea şi mereu zidea;
Şi o cuprindea pîn-la gleznisoare,
Pîn-la pulpisoare, pîn-la costisoare,
Pîn- la tatisoare.

Ci se auzea din zid ca zicea:
- Manoli, Manoli, Mestere Manoli!
Zidul rau ma strange, viaţa mi se stinge!

Pe Arges in jos, pe un mal frumos
Negru-Voda vine  ca să se închine
La cea monastire, falnica zidire,
Monastire nalta, cum n-a mai fost alta.

Domnul o privea şi se-nveselea
Si astfel graia: - Voi, mesteri zidari,

Zece mesteri mari, spuneti-mi cu drept,

Cu mana la piept.

De-aveti mesterie ca sa-mi faceti mie
Alta monastire pentru pomenire,
Mult mai luminoasa şi mult mai frumoasa?

Iar cei mesteri mari, calfe si zidari,
Cum stau pe grindis, sus pe coperis,
Vesel se mandreu ş-apoi raspundeau:
- Ca noi, mesteri mari, calfe si zidari,

Domnu-i asculta şi pe ganduri sta,
Apoi porunci schelele sa strice,
Scari sa le ridice, iar pe cei zidari,
Zece mesteri mari, sa mi-i paraseasca.

Ca sa putrezeasca colo,

 Pe grindis, sus, pe coperis.
Mesterii gandeau şi ei isi facea
Aripi zburatoare din sindrili usoare.

Apoi le-ntindeau şi-n vazduh sareau,
Dar pe loc cadeau şi unde picau,
Trupu-s despicau.

Iar bietul Manole, Mesterul Manole,
Cand se incerca de-a se arunca,
Iata c-auzea din zid ca iesea
Un glas nadusit, un glas mult iubit,

Care greu gemea şi mereu zicea:
- Manoli, Manoli, Mestere Manoli!
Zidul rau ma strange, Tatisoara-mi plange,
Copilasu-mi frange, Viata mi se stinge!

Iar unde cadea ce se mai facea?
O fantana lina, cu apa putina,
Cu apa sarata, cu lacrimi udata!

(Culeasa de Vasile Alecsandri)